miercuri, 25 noiembrie 2015

King Kong – Cu fața curată


Umblă vorba prin țară cum că King Kong nu ar mai da năvală în orașe anul ăsta și nici la anul și nici măcar anul viitor. Cam deloc, de fapt. Da, omul, pardon, gorila s-a hotărât să fie ceva mai rezervată în ceea ce privește acțiunile sale. Surse apropiate lui spun că King Kong s-a transformat într-un metrosexual ieșit din comun. S-a mai calmat puțin de când a învățat să tricoteze și astfel a înlocuit hobby-ul în care energia lui era canalizată spre vandalizarea orașelor (americane) cu cel în care împletește hăinuțe pentru... împletește hăinuțe, ce să mai lungim vorba.




O mulțime de paparazzi l-au surprins pe King Kong la un salon din Silicon Valley, acolo unde se presupune că acesta a optat pentru o epilare aproape completă. Presupunerile însă au fost anulate de declarația unei anume Suzzy, care pretinte că a fost cea care trebuia să îndeplinească procedura. 

Suzzy a declarat: ”Domnul Kong, un maimuț foarte politicos, de altfel, a venit la noi la salon într-o zi de joi. Ne-a spus că dorește o schimbare de look și că s-a gândit că părul îl cam îmbătrânește și îi ia din farmec sau cam așa ceva. După ce ne-a arătat câteva poze cu ideile dumnealui, am stabilit o întâlnire pentru a doua zi, adică vineri, zi în care urma să vină și să începem să-l... înțelegeți dumneavoastră. Dar nu a mai venit. Nici nu a anunțat că anulează programarea. Deci n-a dat țeapă, cum ar veni. A sunat apoi și ne-a rugat să nu divulgăm acest lucru, însă mie nu îmi e frică. King Kong, e un maimuțel bun, sunt sigură.”

Alte surse spun că King Kong, se pare, va juca într-un film nou, film în care vom vedea o nouă față a celui care a redecorat orașe ani la rând. Nu a trecut mult timp și zvonurile au fost confirmate chiar de King Kong însuși într-un interviu acordat pentru revista Maimuțele deosebite.

Iată una dintre declarațiile făcute de acesta: 

King Kong: ”Vreau să arăt lumii întregi că nu sunt o bestie, adică sunt, dar uitați-vă la mine acum. După ce mi-am aplicat o epilare definitivă, parcă mi s-a luat un văl de pe față. Sunt un alt maimuțoi acum.” 

Jurnalist: ”Văd totuși că aveți barbă. De ce nu ați optat și pentru îndepărtarea ei?”

King Kong: ”Barba e ceva tipic masculin. Sunt un lumbersexual acum. Un hipster, dacă vă place mai mult termenul. Ce, nu-mi stă bine?!” 

Pozele dovedesc că într-adevăr arată... uman. 

Jurnalist: ”Cum aveți totuși pielea atât de fină? (o atinsese înainte să întrebe). Cum o întrețineți?”

King Kong: ”Tu crezi că e ușor? Normal că e ușor! Am un epilator de la Silkn cu care mă fac singur acasă în Wisconsin. Am fost la salon, nu neg, dar mi-am dat seama că tot mai ok este să mă ocup eu singur de această procedură. Plus că nu doare, va dați seama ce ar fi însemnat să mă epilez cu ceară... peste tot! Mă dau și cu cremă și tot ce trebuie și astfel arăt cum arăt. Sunt sensibil în sensul ăsta.” 

Jurnalist: ”Despre noul film ne puteți spune ceva, domnule Kong? 

King Kong: ”Am semnat cu un studio, nu dau nume ca să nu fac reclamă. De săptămâna viitoare urmează să începem filmările. La început trebuia să dărâm una, alta, dar le-am zis: <<Băi, oameni buni, sunt un tip normal acum!>> Așa am ajuns să filmăm Cu Fața Curată. Mă rog, să începem să filmăm. Te întrebi despre ce e vorba, este?!? Va fi de fapt un reality show împărțit pe nu vă zic deocamdată câte episoade în care camerele vor fi după mine și oamenii, adică voi, o să puteți să vedeți că King Kong, adică eu, e un sensibil... În primul episod veți vedea ce înseamnă să fii un lumbersexual întreținut frumos. Mani-pedi și epilat TOTAL, frații mei, că eu nu mă încurc altfel. Voi fi mai popular decât un Kardashian!” 

Apoi, King Kong a mai adăugat că își va deschide un salon de epilare unde va oferi, pe lângă lecții de epilat corespunzător, și îndrumare maimuțelor pierdute, precum și lecții de viață gratuite. Reality show-ul va începe în decembrie imediat după gala SuperBlog 2015 din București. Legătura nu am găsit-o nici noi, dar am ținut morțis să menționăm acest lucru. 

În final, King Kong a adresat un mesaj către întreaga lume: ”Pielea și burtica plată, ce maimuț eram odată!”

Acest articol participă la SuperBlog 2015

Sursă fotografii: static2.gamespot.com și silkn.ro


Related Articles

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu