vineri, 27 noiembrie 2015

10 electrocasnice de care nu mă pot despărți

Electrocasnice în sus, electrocasnice în jos. Toată lumea le are, toată lumea le cumpără. Suntem dependenți de ele, ce tot încolo și încoace. Că sunt mici, că sunt mari, sunt de nelipsit în orice gospodărie. Ne salvează viața și ne ajută să economisim timp prețios. Înainte de a scrie despre cele 10 electrocasnice de care nu mă pot despărți, am făcut un pic de ”muncă de teren”. Spre surprinderea mea, am observat că majoritatea electrocasnicelor din casă sunt Philips. Și nu e deloc de mirare acest aspect, deoarece este firma după care mă orientez de fiecare dată când am de cumpărat o nouă unealtă electrică pentru casă. Inovațiile Philips mă ajută să salvez timp și să îmi fac treaba cât mai bine în locuință. Printre cele mai utile astfel de tehnologii mi se pare peria de curățat cu abur, despre care însă voi vorbi mai jos.
Sunt mereu cu ochii pe oferte la electrocasnice și rareori dau greș cu achizițiile mele. Unul dintre magazinele mele preferate este MarketOnline, unde găsesc mereu promoții avantajoase și electrocasnice diverse. Așadar, cele 10 electrocasnice de care nu mă pot despărți sunt:

Electrocasnicele din bucătărie:


1.Frigiderul. Uriașul din bucătărie. Cel pe care îl deschidem toți, aruncăm un ochi ca și când cineva l-ar fi umplut pe furiș, apoi îl închidem la loc. Până acum un an aveam în apartament frigiderul vechi de la nunta părinților mei. Sărăcuțul, încă își mai făcea treaba, dar factura la lumină era motiv de plâns la fiecare final de lună. L-am schimbat și am profitat de acea reducere oferită atunci când dai la schimb frigiderul vechi. Tata nu a fost prea încântat, el fiind atașat de vechiul moșneag. Tinerelul e clasa A+ și de când îl avem ne-a scăzut vizibil factura la energie. Unde mai pui că e foarte încăpător, cu un congelator măricel. 

2.Multicooker-ul Philips. Încă de la început trebuie să spun că nu mă prea omor cu gătitul. Îmi place, dar nu mereu găsesc timpul pentru a putea prepara feluri de mâncare complicate. Tocmai de aceea iubesc din toată inima multicooker-ul meu Philips! E extrem de versatil, având funcții de fierbere, frigere, copt, gătire la foc mic și altele pe care le folosesc foarte rar (pentru gem, orez, iaurt sau cea de reîncălzire). Cel mai mult îmi place comoditatea pe care mi-o oferă: pun toate ingredientele în interior, apăs pe buton și la revedere! Cel mai des fac legume la cuptor cu carne, tocănițe, supe și chiar prăjituri. Prăjiturile sunt un deliciu, gătesc niște tarte minunate în el! Chiar și blatul de tort mi-a ieșit pufos. Rareori folosesc aragazul tocmai pentru că multicooker-ul nu lipește și e foarte ușor de curățat.

Multicooker Philips + prăjitură de ciocolată

3.Fierbătorul. Deși ai putea spune ”Dar ce nevoie ai de un fierbător când ai aragaz?”, eu îl găsesc mai mult decât util. Pentru simplul fapt că sunt o mare, mare băutoare de ceaiuri. Beau minimul 2L de ceai pe zi, în scop medicinal. Astfel că mi se pare mult mai comod să fierb apă o dată sau de două ori pe zi decât să folosesc oale sau alte cele pe aragaz. Pentru mine, fierbătorul este must have!

4.Sandwich maker. Din categoria ”time saver” face parte și sandwich maker-ul. Sau poate din categoria ”kit-ul studentului”. Mai mult de cinci minute nu îmi ia procesul de preparare al sandvișurilor, cu tot cu mâncat. Preferatele mele sunt cele cu șuncă, ardei gras, cașcaval și unt, dar rețeta diferă în funcție de ce am în frigider.

5.Hota. Am conștientizat importanța hotei imediat după ce am instalat-o. Chiar și cinci minute de o las pornită, aerul din bucătărie se schimbă total. Nu mă mai trezesc cu abur pe frigider sau pe gresie și astfel reușesc să previn și orice urmă de mucegai. Hota = must have în bucătărie!

Alte electrocasnice: 


6.Aspiratorul. Ce ne-am face fără el? Nu îmi pot imagina viața fără aspirator în casă. Iar de când am aspiratorul cu sac Philips Performer Expert FC8725/09 pot spune că mi-am schimbat total percepția despre rolul unui aspirator. Acesta este extrem de puternic și totuși foarte silențios. Absoarbe orice urmă de praf și știu că mă pot baza pe el în orice moment.










7.Mașina de spălat rufe. Mai ales la bloc, mașina de spălat rufe este esențială. Nici nu-mi pot imagina spălatul la mână, mai ales că uneori pun mașina în funcțiune de două ori pe zi.

8.Dezumidificator de aer. Umiditatea este o problemă destul de gravă la noi în apartament, dar totul s-a rezolvat de când am cumpărat un dezumidificator. Nu mai există mucegai în niciun colț, oricât de întunecat, iar aerul este proaspăt mereu. Uneori sunt absolut uimiți când vedem câtă apă poate extrage din aer... un adevăr trist. Îl recomand tuturor!

9.Fier de călcat. Tot Philips, cum altfel. Nu văd cum poate o casă să nu aibă fier de călcat, însă, ce-i drept, eu sunt și puțin paranoică și folosesc fierul de călcat în exces. Calc nu doar hainele, ci și lenjeriile, prosoapele. Asta pentru că un fier de călcat cu abur nu doar că aranjează cutele de pe haine, dar și distruge bacteriile din țesături.

10. Perie de curățat cu abur. Aceeași tehnologie de eliminarea a bacteriilor și a microbilor se aplică și în cazul acestei perii. Este o minune în ceea ce privește curățatul casei. O recomand oricui, mai ales celor care au probleme cu alergiile și vor să dezinfecteze baia sau bucătăria. De altfel, curăță orice suprafață, indiferent cât de murdară, fără a necesita niciun detergent. Câteodată adaug în apă câteva picături din uleiurile mele esențiale (lavandă, flori de cireș, lăcrămioare etc.), iar parfumului casei se schimbă.

De la Philips mai am uscătorul de păr, telefonul și chiar... epilatorul. V-am spus că predomină la noi în casă. Și dacă vă întrebați de unde cumpăr cel mai des electrocasnice, e bine de știut că cel mai adesea apelez la un magazin online de electrocasnice. Dacă ar fi ceva ce îmi lipsește în bucătărie, atunci este vorba despre un robot de bucătărie. Cel mai adesea l-aș folosi pentru smoothie-uri, supe cremă, dar și pentru tocarea legumelor. Util și eficient în orice bucătărie! Cel mai probabil de Crăciun voi bifa și un robot de bucătărie profesional, iar lista mea va mai adăuga încă un produs electrocasnic de care nu mă pot despărți!

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2015
Sursă fotografii: arhiva personală și marketonline.ro

Related Articles

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu