joi, 9 aprilie 2015

Cu 7 pași și 500 de lei ne transformăm balconul în grădină de verdețuri

Gătitul este pentru mine o pasiune mai veche. Momentul în care scoți o plăcintă savuroasă din cuptor sau când oprești aragazul după ce ai fiert o ciorbă acrișoară este de nedescris. 

Zilele trecute admiram în supermarket ghivece cu diverse mirodenii. Mirosul de pătrunjel, busuioc sau mentă cuceriseră întreg raionul de legume. Mi-a venit imediat dor de viața la țară, unde bunicii ne pregătesc cele mai bune rețete cu legumele din grădină. Parcă nicio salată nu e mai bună decât aceea făcută cu roșii proaspăt culese de pe araci și cu ceapă verde smulsă din răsad și crăpată de bunica între palme. 

Pentru că locuim la apartament, aceste gânduri sunt, momentan, doar un vis. Până să ne mutăm la căsuța noastră mai avem ceva de muncit, însă cu cât așteptarea este mai lungă, cu atât momentul mult visat va fi mai apreciat. Așa că mi-a venit o idee: cum ar fi să ne amenajăm balconul într-o mini-grădină de verdețuri?

Pentru că suntem tineri, la început de drum, am putea apela la un ajutor de 500 de lei din partea provident.ro. Îmi aduc aminte reclama lor cu ursul care avea grădină. Exact așa simt și eu, mi-aș dori grădina mea care să mă ajute să fac preparate delicioase pentru cei dragi.


Așadar, avem un balcon luminos de 1/2 m și suma de 500 de lei. Pentru a-mi amenaja mica grădină din balcon vom urma pașii următori:

1.Curățarea și eliberarea balconului. Momentan acesta e plin de cutii, borcane goale, reviste și alte lucruri inutile. Toate acestea vor fi aruncate sau duse la țară. Fără undiță, că tot am luat-o și nu am folosit-o niciodată! Fără cutiile de la televizor, laptop, camera foto și altele. 

2.Vopsirea balconului. Pereții au nevoie de o împrospătare, așa că un verde deschis s-ar potrivi perfect. Vopsea + pensule = 25 lei.

3.Montarea unor rafturi. Fiind un spațiu mic, suntem obligați să profităm de fiecare colțișor. Fără rafturi ar rămâne foarte mult spațiu mort, așa că trebuie să căutăm etajere cu multe compartimente. Rafturi + șuruburi necesare montării = 170 lei.

4.Cumpărarea ghivecelor. Cum să plantăm verdețuri fără ghivece? Aș apela la unele cu o lungime mare și lățime mică, într-atât cât să încapă pe rafturi. Vreo 6-7 s-ar putea să fie de ajuns. Așadar, 7ghivece x 20lei = 140 lei.

5.Cumpărarea pământului necesar creșterii plantelor. Pentru că plantele în balcon pot fi destul de pretențioase, am nevoie de pământ de calitate. Prețul pământului = 80 lei.

6.Cumpărarea semințelor de verdețuri. M-am hotărât ca în grădina mea din balcon să plantez următoarele: oregano, rozmarin, busuioc, pătrunjel, mărar, cimbru, mentă și mușețel. Mușețelul mi-l doresc pentru a mă răsfăța cu o cană mare de ceai în orice anotimp, iar toate celelalte mirodenii vor fi perfecte pentru asezonarea preparatelor mele. Imaginați-vă doar o friptură cu cartofi țărănești la cuptor, condimentată cu asemenea verdețuri. O bunătate! Semințe = 40 lei.

7.Cumpărarea diverselor accesorii pentru grădinărit: mănuși, lopeți pentru afânarea solului, stropitoare etc. Accesorii = 45 lei

Și gata! Balconul nostru s-a transformat doar cu 500 de lei de la provident.ro într-o grădină de verdețuri pentru mâncărurile mele. 

Vopsea+pensule+rafturi+ghivece+pământ+semințe+accesorii= 200 lei

Nu-i așa că este foarte simplu să faci dintr-un loc neglijat o mini-grădină și, în același timp, un loc de relaxare perfect? Sunt sigură că o asemenea transformare ne-ar face să ne simțim mult mai bine la bloc.

Voi visați la o grădină proprie? Ce ați planta?


Related Articles

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu