vineri, 23 ianuarie 2015

Cat de rau e sa fii racit?

Vă spun eu: e teribil de rău. Problema nu ar fi că am răcit, că doar e iarnă şi o dată pe an mă aştept la această afecţiune. Totuşi, prin noiembrie am răcit iar, fix cu aceleaşi simtome. M-a ţinut o săptămână, după care am crezut că am scăpat definitiv. Mare greşeală. Merg zilnic cu autobuzul prin aglomeraţie, am băut şi de la frigider, aşa că mi-o cam merit. Antibiotice sau alte nebunii nu iau, nu sunt într-un stadiu atât de avansat şi, în plus, virusul care provoacă infecţii ale tractului respirator nu acţionează la antibiotic. Aşa că îmi consolez zilele cu ceaiuri, vitamine, o tonă de fructe şi odihnă. Atât cât se poate odihni studentul în sesiune. 

Aproape singurul ceai care îmi place e cel de tei, pe care îl beau cu miere şi lămâie. Gâtul se consolează când îl beau călduţ. De două ori pe zi am program de gustare-fructată, de obicei combin 3 fructe diferite (măr, banană, kiwi, portocală, rodie etc.). Mâncăruri uşoare, de preferat ciorbe sau supe-cremă. Vitamina C şi suplimentul Antigrip de la Dacia Plant, cu ghimbir, cimbru, echinacea, salvie şi tea-tree. Şi data trecută l-am folosit şi mi s-a părut ok. Câte 2 pastile de 3 ori pe zi (adică 6 pastile pe zi, vă daţi seama ce chin). Pentru nasul înfundat încerc să folosesc picături Bixtonim, dar nu le sufăr deloc. Îmi duc demnă răceala până la capăt.

Problema cea mai mare cred că este lipsa somnului, căci din cauza nasului înfundat şi a respiraţiei greoaie nu pot să dorm foarte bine. Nu port să dorm mai deloc. Mă trezesc sufocată şi am senzaţia că în somn uit să deschid gura să respir dacă nasul nu mă ajută prea tare.

Una peste alta, e rea viaţa de om răcit. Abia aştept să se termine şi să pot să miros sau să gust ca toţi oamenii normali. Aveţi vreun sfat pentru mine?

Related Articles

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu